PROLOG

-          Vaaaaaaai, văleeeeeeeeeeeu, aaaah, da, da, da, vălieuuuuuuuuuuuu, mai vreu, aaaaaaarh!

Ţipetele zânei – căreia dintre ele, nu ştim, întrucât cele trei zâne despre care vom aduce aminte în treacăt în cele ce urmează sunt surori gemene, efortul de a le distinge una de cealaltă fiind adesea încununat de insuccesuri – ce se apropia din ce în ce mai mult de climaxul actului sexual reverberau în întreg palatul, în camerele înalte ale acestuia, pe holurile şi în sălile de bal imense dar pustii, urcau sau coborau de-a lungul scărilor monumentale, depăşind apoi graniţele lui şi ajungând să răsune printre copacii seculari ai Pădurii Fermecate şi chiar dincolo de aceştia, făcându-se auzite până în pustietăţile cunoscute drept Valea Plângerii.

Nimeni nu le băga în seamă, însă. Toate lighioanele Pădurii Fermecate erau obişnuite cu asemenea manifestări zgomotoase, ba mai mult, chiar se hihoneau între ele, rânjindu-şi obscen şi încercând să ghicească cine era zâna supusă asaltului sexual, majoritatea opinând că era vorba despre zâna cea mică, fiindcă ea se manifesta zgomotos în toate aspectele vieţii ei, or actul sexual era unul de o importanţă majoră, aspect ce conducea la concluzia – justă, după minţile lor de lighioane fără minte – că numai ea putea fi cea care zbiera în halul ăla.

În ceea ce priveşte partenerul de pat al zânei nu exista niciun dubiu. Întreaga suflare ştia că ultimul bărbat care călcase pe acele meleaguri fusese Făt Frumos, cunoscut şi sub numele de Făt Frumos şi drăgăstos (cititorul care va ridica o sprânceană a mirare, ori poate chiar în semn de dubiu, este invitat să lectureze cu atenţie basmele copilăriei sale, în special cel cu tinereţea, bătrâneţea şi viaţa fără de moarte, asupra căruia cu siguranţă vom mai reveni), lighioanele mai ştiind însă şi că Făt Frumos plecase, după ce trecuse fără voia lui prin Valea Plângerii, şi că doar calul lui reuşise să facă drumul îndărăt…

Acuma, înainte ca cineva să apuce a sări la concluzii nu numai pripite, dar care chiar l-ar putea ruşina, socotim că este cazul să deschidem o mică paranteză, să explicăm ori poate-ar fi mai bine zis să conturăm cadrul în care se desfăşoară cele câteva personaje, de mai mare sau mai mică însemnătate, pe care le-am întâlnit până la acest moment al naraţiunii, pentru ca lucrurile să fie oable de la bun inceput.

Primo, trebuie avut în vedere că n-am început naraţiunea cu “a fost odată ca niciodată”, ceea ce înseamnă că nu ne găsim pe tărâmul literaturii fantasy, deşi în mod clar există legături evidente cu acest gen literar, din moment ce singurul personaj care până-n acest punct al poveştii a scos vreun cuvânt este zâna aflată pe culmile plăcerii, ci mai degrabă ne găsim în acea fâşie îngustă ce poartă eticheta de no man’s land dintre basm, realitate şi literatura science-fiction.

Secundo, este necesară sublinierea faptului că limbajul specific basmului, snoavei, poveştii arhaice reprezintă limbajul necesar a fi folosit pentru ca povestitorul să se facă înţeles de auditoriul său (în vremurile vechi, pe meleagurile unde se deapănă firul acestei povestiri nimeni nu ar fi înţeles celebra “a long, long time ago, in a galaxy far, far away”).

Fiindcă, la urma urmei, ce este o pădure fermecată, atunci când este depăşită bariera lingvistică a vorbei vechi? Un punct în continuumul spaţiu-timp guvernat de legi ale fizicii pe care muritorul de rând, chiar şi cel din zilele noastre, aşa că ce să mai vorbim despre cel din vechime, nu le înţelege şi pe care nu le poate decripta, motiv pentru care le trece în domeniul necunoscutului, al insondabilului, misterele padurii nefiind, aşadar, altceva decât simple culmi tehnologice pe care diverşii povestitori nu le-au înţeles.

Ce este o zână, bunăoară? Ba mai mult, ce poate fi o zână care, aşa cum ne spun poveştile, stăpâneşte materia (lighioanele din Pădurea Fermecată, ce s-au liniştit la o simplă comandă a zânei) şi timpul (sutele de ani ce au trecut pe lângă Făt Frumos şi calul său, făra a le afecta câtuşi de puţin funcţiile şi organele vitale, proces care încă face obiectul studiilor încrâncenate ale multor savanţi de renume), dacă nu o fiinţă ce dispune de tehnologie net superioară celei disponibile nouă chiar şi în ziua de azi?

Ori palatul unde locuieşte tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte? Un artefact şi nimic mai mult, plin de turnuri şi turnuleţe ascuţite îndreptate spre cer, fiecare dintre acestea având o formă diferită şi îndeplinind, probabil, o anumită funcţie, construit cu ajutorul unor tehnologii vechi de eoni însă dispărute cu mult înainte ca până şi naratorul să le înţeleagă.

Iar pentru că vorbirăm despre galaxii îndepărtate şi eoni chiar mai îndepărtaţi, nu strică să identificam şi locaţia palatului plin de miracole şi a pădurii ascunse de cine ştie ce gimmicks ieşite din laboratorul trecutului, locaţie pe care noi o credem a fi undeva prin părţile Bârladului, şi asta nu neapărat pentru că judeţul Vaslui a intrat în NATO, aşa cum bine nara un alt povestitor, înaintea tuturor celorlalte meleaguri străvechi, vădind astfel o propensiune pentru tehnologii militare avansate, ci pentru că zâna, în extazul ei, a glăsuit în dulcele grai moldovinesc.

Pe de altă parte, s-ar putea pune în mod legitim întrebarea ce căuta o fiinţă superioară tehnologic, ba nu numai una, ci chiar trei, prin părţile Bârladului? Nu ne aventurăm să dăm un răspuns acestei întrebări, deşi ne putem gândi că şi alte asemenea fiinţe, Yoda spre exemplu, cunoscut publicului din franciza Star Wars, a ajuns pe o planetă la fel de înapoiată ca Planeta Moldova, în urma conflictului pe care cavalerii Jedi l-au purtat în îndepărtata Republică Galactică.

Revenind asadar dupa aceasta necesara digresiune, de asemenea dupa ce am stabilit că tehnologia si puterile de care dispun fac din cele trei zâne nişte personaje de literatură sci-fi, devine uşor de înţeles şi faptul că cea mai mică dintre ele este antrenată într-o partidă de sex înfocat cu calul lui Făt Frumos. Pentru că la o simplă mişcare a mâinii, aşa cum s-a văzut, de altfel, în aceleaşi filme cu cavaleri Jedi şi lorzi Sith, la un simplu pocnet din degete, calul se transformă (fără a se da de trei ori peste cap, cum din lipsă de informaţii coerente încercau să explice inexplicabilul barzii din vechime) într-un chipeş flăcău care, unde mai pui, semăna al dracu’ de bine cu Făt Frumos. Sigur, există posibilitatea ca ceva în procesul tehnologic să fi mers de-a-ndoaselea, na! se mai întâmplă şi la civilizaţii mai vechi şi mai avansate, aşadar este posibil ca o genă de-a calului să se fi imprimat în ADN-ul lui Făt Frumos, ori invers, genele voinicului să fi invadat genomul cabalin, nu ştim, cert este însă că discuţia se învârte în jurul unei duble personalităţi, ce îmbina tot ce este mai bun la om şi cal.

-          Mai încet! spuse tânărul în timp ce îşi continua mişcările ondulatorii deasupra corpului zânei, că iar vin şi celelalte, şi nu mai pot!

-          Ai îmbătrânit? întrebă, ghiduşă, zâna cea mică.

Înainte ca tânărul (cu privire la care nu suntem încă dumiriţi, e cal, e om?) să apuce să răspundă, temerile sale cele mai adânci se adeveriră, pe uşile de cleştar ale camerei zânei, cleştarul fiind un alt arhaism folosit pentru banalul cristal, pătrunseră val-vârtej celelalte două.

-          Ooooooooooooooof, nuuuuuuuuu! se auzi şoapta lui, nu şi de data asta...

Observă însă, cu oarecare uşurare, câ zânele nu erau despuiate, aşa cum se întâmpla adesea când intrau peste ei, nici măcar nu aveau acele haine străvezii, alt avatar al unei civilizaţii înalte, pe care le purtau când şi când în scop de a-i da simţurile peste cap şi a-l aţâţa, ci erau îmbrăcate şi vizibil animate de alte gânduri decât cele de natură sexuală.

-          Cu ce ocazie pe la noi? reuşi să îngaime, printre răsuflari întretăiate, zâna cea mică.

-          A dispărut Ileana Sâmziana! spuse una dintre cele două nou-venite.

Ceva fremătă în adâncul tânărului la auzul veştilor. Un sentiment difuz îşi făcu loc încet-încet către lumină, ca şi cum numele ar fi avut un înţeles pentru el, deşi la pe-a dreaptă vorbind, n-ar fi trebuit, din moment ce tânărul nostru este, finalmente, un cal ce a apărut într-o poveste care nici măcar nu a implicat personajul feminin ce va fi eroina principală a acestei naraţiuni.

-          De unde ştiţi? întrebă tânărul.

-          Ce faci?! îl apostrofă zâna cea mică pe un ton de uşoară frustrare, nu te opri!

-          Vuieşte toată Pădurea Fermecată, răspunse una dintre celelalte două.

După scurtul răgaz necesar pentru procesarea datelor, tânărul a decis că era necesar un input informaţional mult mai consistent, chiar dacă încă-i era neclar motivul pentru care se interesa de subiect, rezon pentru care se opri de-a binelea din ceea ce făcea.

-          Cine este Ileana Sâmziana?

-          O clonă de-a mea, răspunse rapid mezina, dând uşor din mână a nepăsare, dornică fiind ca el să-şi reia activitatea.

-          O ce-i aia?

Diferenţa dintre protagoniştii scenei reiese cu evidenţă din acest simplu schimb de replici, zânele fiind tustrele în deplină cunostinţă a cuvântului clonă şi a implicaţiilor acestuia, anume a faptului că Ileana Sâmziana era nici mai mult nici mai puţin decat o replică identică a uneia dintre ele (bine, aici situaţia se complică puţintel, din moment ce am menţionat anterior că zânele sunt gemene, ceea ce înseamnă că Ileana Sâmziana este identică în toate cele cu tustrele zânele), în vreme ce pentru personajul masculin cuvântul este lipsit de orice noimă şi înţeles, el având nevoie de explicaţii date în limbajul şi la nivelul de cunoştinţe pe care îl stăpânea.

-          O ... cum să-i zic eu, începu zâna, o... o soră geamănă.

-          Aoleu, păli la faţă tânărul, gândindu-se la eforturile suplimentare ce le-ar fi implicat apariţia unui al patrulea personaj feminin în scenele erotice, încă una?!

În acest punct, se văzu că până şi fiinţele ce puteau manipula materia, aşa cum erau zânele, aveau totuşi limitările lor, pentru că din momentul ultimei replici, indiferent de ce a făcut şi de tehnologia folosită, zâna cea mică nu a reuşit să mai aducă la viaţă unul dintre personajele mai sfioase, dar care ţin de esenţa acestui episod al naraţiunii, personaj ce intrase într-o stare vecină cu nemişcarea de când tânărul a primit groaznica veste.